Ion Ungureanu a venit la
începutul anilor ’60 în lumea basarabeană – înstrăinată, mankurtizată,
terorizată de istorie – ca un fenomen intelectual aparte, ca un copac imperial
crescut în mod neaşteptat într-un desiş de arbuşti. Făptura lui fiziologică –
înaltă, statutară, „gulliverică”, de brad carpatin cu rădăcini vânjoase prinse
în stânci de neclintit – vine ca o mărturie a corespunderii depline înălţimii
sale intelectuale. Vom găsi, în ea, şi sinonimia cu o verticalitate morală,
menţinută ca un blazon de nobleţe „aristocratică”.
Că
este un aristocrat al spiritului – indiscutabil, aşa cum sunt indiscutabile
creşterea buimacă a ierbii sau curgerea nestăvilită a apei. Am putea bănui că e
în figura lui şi în acţiunile lui ceva „providenţial”, ceva ce ţine de o
rânduială a firii. Apariţia sa ar fi în cel mai înalt grad justiţiară, date
fiind golurile care s-au produs în cultura română din Basarabia, în gândire şi
în simţire.
Cu ocazia împlinirii a 17 ani de la data când soţii Teodorovici au trecut în nefiinţă Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia organizează duminică, 1 noiembrie în Music Pub comemorarea. Invitaţii speciali la eveniment sunt poetul Ion Cozmei şi Cristian Rangu, solistul trupei Oyssey.
onstruit în anul 1609 de episcopul Anastasie Crimca, aşezământul de cult se află în localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava. Având o vechime de peste 400 de ani, mănăstirea menţionată se remarcă prin câteva particularităţi, unice în ţara noastră.
Capela mica din cimitirul Mănăstirii Dragomirna, şi având hramul „Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Evanghelistul”, a fost construita in 1602 la iniţiativa Episcopului mitropolitan Anastasie Crimca si este considerată modelul în miniatura al bisericii manastirii. Deşi de dimensiuni reduse, capela a fost o noutate în planul şi dimensiunea spaţiului. Are un altar în formă rotundă, un naos rectangular şi, în loc de pronaos, un exonartex din trei părţi. Cele trei deschideri şi cele două intrări au doi stâlpi masivi pe ambele părţi şi muluri orientale arcuite.
La 7 mai 1775, partea de nord a Tarii Moldovei a fost alipita abuziv Imperiului Habsburgic, sub pretexte mai mult sau mai putin valabile, schimbandu-le evolutia istorica romanilor din provincie. Casa de Habsburg se putea “lauda” deja in plin secol XVIII cu multe realizari teritoriale obtinute prin cuceriri si cu un imperiu in care soarele nu reusea sa apuna, dupa expresia plastica a imparatului Carol Quintul, daca e sa tinem seama de faptul ca in calitate de rege si al Spaniei, coloniile sale se aflau dincolo de Atlantic, intinse trans-continental in cele doua Americi, pana la Pacific.
